Translate

marți, 16 aprilie 2013

Plasticitatea creierului

Dr. Richard J. Davidson este profesor la Catedra William James, profesor de psihologie si psihiatrie la Cateda Vilas; director al Laboratorului pentru Neurologia Afectelor, Universitatea Wisconsin-Madison.

Din perspectiva neurologiei, miza tuturor acestor cercetari nu este deloc aceea de a demonstra ca Oser sau vreo alta persoana extraordinara poate avea calitati intrinseci remarcabile, ci de a largi campul experimental al posibilitatilor umane. Unele dintre premisele-cheie au inceput deja sa se extinda, in parte datorita unei revolutii la nivelul ipotezelor neurostiintelor, referitoare la maleabilitatea creierului insusi.

Cu un deceniu in urma, dogma in neurologie sustinea ca creierul contine inca de la nastere numarul total si definitiv de neuroni si ca nu este afectat de experientele de pe parcursul vietii. Se credea ca singurele schimbari ivite pe parcursul vietii erau unele modificari minore ale contactelor sinaptice conexiunile dintre neuroni - si moartea celulelor odata cu imbatranirea organismului. Insa noul cuvant de ordine in stiinta creierului este "neuroplasticitatea", ideea ca creierul se schimba continuu ca rezultat al experientelor noastre – fie prin conexiuni noi intre neuroni, fie prin generarea unor neuroni complet noi. Perfectionarea muzicala - un muzician care exerseaza la un instrument in fiecare zi, timp de ani de zile - ofera un model bun de neuroplasticitate. Studiile folosind RMN-ul au scos la iveala faptul ca la un violonist, de pilda, zonele creierului care controleaza miscarile degetelor de la mana care apasa corzile sporesc in dimensiuni. Cei care incep exersarea la o varsta mai frageda si repeta mai intensiv inregistreaza schimbari mai mari la nivelul creierului.

In aceeasi sfera se incadreaza si intrebarea: de cat exercitiu este nevoie pentru a se produce o astfel de schimbare in creier, mai ales in cazul unei practici atat de subtile cum este meditatia? O practica indelungata are un efect incontestabil asupra creierului, mintii si corpului. Studiile efectuate cu personalitati de marca dintr-o plaja larga de domenii - de la maestri de sah si violonisti la atleti olimpici - au scos la iveala schimbari profunde la nivelul fibrelor musculare si al abilitatilor cognitive corespunzatoare care ii plaseaza pe acestia la limita superioara a unei abilitati, mai presus decat ceilalti. Cu cat numarul total de ore de antrenament pe care le-au efectuat campionii este mai mare, cu atat schimbarile sant mai profunde. De pilda, in randul violonistilor de nivel mondial, toti au exersat de-a lungul vietii un total echivalent cu aproximativ 10.000 de ore pana, a fi acceptati la o academie de muzica. Cei de pe nivelul imediat urmator au exersat in medie 7.500 de ore. Probabil ca un rezultat similar al practicii indelungate apare si in cazul meditatiei, care poate fi considerata, din punctul de vedere al stiintelor cognitiei, un efort sistematic de reeducare a atentiei si a altor abilitati mintale si emotionale inrudite.

Asa cum s-a dovedit, Oser depasea cu mult nivelul de 10.000 de ore de practica a meditatiei. O mare parte dintre aceste ore de practica s-au acumulat in timpul petrecut in izolare si meditatie intensiva, pe langa cei patru ani pe care i-a petrecut la o sihastrie, la inceputul pregatirii sale de calugar, precum si lungile perioade intermitente de izolare din anii care au urmat.

Insa umilinta este una dintre virtutile care semnaleaza progresul spiritual. Desi Oser, de pilda, a exersat vizualizarea in izolare timp de opt ore pe zi, vreme de noua luni, el a observat ca inca mai trebuie sa construiasca imaginea in minte bucata cu bucata. Aceasta performanta nu poate fi comparata, spune el, cu acelea ale generatiei mai in varsta de maestri tibetani care traiesc inca si care si-au petrecut zece ani din viata sau mai mult in singuratate pentru a-si antrena mintea. Despre vizualizare, de pilda, Oser spune ca exista unii practicanti foarte experimentati care pot vizualiza o intreaga imagine complexa, cu toate detaliile, dintr-odata. Un yoghin tibetan pe care il cunostea el putea sa faca acest lucru cu un intreg panteon de 722 de imagini diferite. "Fara falsa modestie", a spus Oser, "eu ma consider un practicant mediu." Se considera o persoana obisnuita, care a ajuns la rezultatele inregistrate in laborator printr-o pregatire sustinuta si o aspiratie profunda catre transfonnarea mintii. "Procesul ca atare", asa cum a spus el, "are multe calitati extraordinre, dar nu neaparat si subiectul acestuia" - adica el insusi. "Ideea importanta aici este ca acest proces este accesibil oricui il practica cu suficienta hotarare. "

Lasand modestia la o parte, Oser pare sa se situeze la o extrema a unui intreg spectru de schimbari ale creierului, declansate prin meditatie. Oser poate fi considerat un virtuoz al meditatiei, insa pana si novicii incep sa manifeste unele schimbari asemanatoare. Acest lucru a reiesit limpede din alte informatii culese de Davidson cu privire la schimbari similare ale creierului la oameni care abia incepusera sa practice un anume tip de meditatie, "contemplatia" - informatii pe care ni le-a impartasit in cadrul intalnirii anterioare de la Dharamsala.

Aceste studii i-au furnizat lui Davidson date convingatoare ce sustin ca meditatia poate schimba atat creierul, cat si corpul. Rezultatele lui Oser au aratat cat de departe puteau sa mearga aceste schimbari, in ritm cu inmultirea anilor de practica sustinuta, dar si incepatorii au manifestat semnele unor transformari biologice in aceeasi directie. Deci, urmatoarea chestiune pe care trebuia sa o abordeze Davidson viza faptul daca pot fi folosite tipuri specifice de meditatie pentru a schimba circuitele din creier asociate cu diferitele aspecte ale emotiei. E posibil ca Davidson sa fie unul dintre putinii neurologi care indraznesc sa ridice aceasta intrebare, pentru ca laboratorul sau foloseste o tehnica noua de obtinere a imaginii, numita scanare DTI, pentru a gasi raspunsul la aceasta. Metoda indica conexiunile dintre diferitele regiuni din sistemul nervos. Pana acum, aceasta tehnologie a fost folosita in principal pentru studierea pacientilor cu boli neurologice. Laboratorul lui Davidson face parte dintr-un grup select de laboratoare care folosesc aceasta tehnica pentru cercetari fundamentale in neurologie si este singurul care o foloseste pentru cercetari asupra felului in care metodele de transformare a emotiilor pot determina schimbari in conexiunile creierului. Poate ca aspectul cel mai spectaculos este acela ca scanarea prin tensorul de difuzie poate plasa remodelarea subtila a creierului in centrul problemei neuroplasticitatii. Prin aceasta metoda, oamenii de stiinta pot identifica acum - in premiera absoluta - schimbarile care apar in creierul uman pe masura ce experientele repetate remodeleaza conexiuni specifice sau adauga noi neuroni. Aceasta reprezinta o noua frontiera temerara pentru neurostiinta: abia in 1998 neurologii au descoperit ca in creierul adult se genereaza permanent noi neuroni.

Pentru Davidson, care admite bucuros ca in aceasta privinta intra pe un teritoriu virgin, o aplicatie imediata va fi cautarea unor noi conexiuni in circuitele din creier care joaca un rol crucial in reglarea emotiilor suparatoare. Davidson spera sa afle daca exista intr-adevar noi conexiuni asociate cu abilitatea sporita a unei persoane de a-si administra mai eficient anxietatea, teama sau mania.

De ce ar avea oare toate acestea vreo insemnatate din perspectiva stiintei? Davidson a rezumat raspunsul referindu-se la o carte pe care Dalai Lama a scris-o impreuna cu psihiatrul Howard Cutler, The Art of Happiness (Arta fericirii), in care Dalai Lama spunea ca fericirea nu este o caracteristica fixa, un punct de reper biologic care nu se schimba niciodata. Dimpotriva, creierul este elastic, iar partea noastra de fericire se poate mari prin antrenament mintal. "Poate fi educat, pentru ca insasi structura creierului nostru este modificabila", i-a spus Davidson lui Dalai Lama. "Iar rezultatele neurologiei modeme ne inspira acum sa continuam cu observarea altor subiecti antrenati, astfel incat sa putem examina aceste schimbari mai in amanunt. Acum avem metodele necesare pentru a arata cum se schimba creierul in urma acestor tipuri de practici si cum pot duce acestea la imbunatatirea sanatatii noastre mintale si fizice."

Sa analizam implicatiile care decurg din cercetarile asupra meditatiei ca atare. Unele studii, de pilda, au folosit practicanti relativ incepatori (prin comparatie cu nivelul de experienta al lui Oser), acestora cerandu-li-se sa mediteze perioade foarte lungi, pe parcursul carora era de asteptat ca starile creierului lor sa treaca printr-o multime de experiente. Darorita acestei imprecizii, datele obtinute din scanarea creierului sunt foarte dificil de interpretat cu certitudine. Mai mult, unii cercetatori au emis speculatii discutabile, care depasesc cu mult fundamentul oferit de datele experimentale - de pilda, se comenteaza despre implicatiile metafizice ale descoperirilor.

Obiectivele lui Davidson in studierea meditatiei sunt mai modeste si se inscriu in paradigme stiintifice larg acceptate. In loc sa speculeze asupra implicatiilor teologice ale descoperirilor sale, el cauta sa foloseasca practicanti ai meditatiei experimentati pentru a intelege mai bine ceea ce el numeste “trasaturi modificate” ale constiintei - transformari de durata ale creierului si personalitatii, care alimenteaza bunastarea individului.
Reflectand asupra datelor prezentate la intalnirea de la Madison, Oser s-a exprimat astfel: "Aceste rezultate ale antrenamentului ne indica posibilitatea ca un individ sa duca mai departe acest proces de transformare si, asa cum au sustinut in mod repetat unii dintre marii maestri ai contemplatiei, sa isi elibereze in cele din urma mintea de emotiile perturbatoare. Din acel moment insasi notiunea de iluminare incepe sa capete sens." Aceasta posibilitate - de a elibera complet mintea din stransoarea emotiilor distructive - depaseste orice presupozitii ale psihologiei modeme. Budismul insa, ca si majoritatea religiilor (prin arhetipul sfintului), sustine posibilitatea unei astfel de eliberari interioare ca pe un ideal, o implinire a potentialului uman.

Cand l-am intrebat pe Dalai Lama ce parere are despre datele obtinute cu Oser - cum ar fi capacitatea de a inhiba reflexul de tresarire - el mi-a raspuns: "Este foarte bine ca el a putut sa dea la iveala unele indicii ale abilitatii yoghine." Aici el folosea termenul de "yoghin" nu in sensul occidental, de cateva ore pe saptamana petrecute intr-o sala de antrenament, efectuand cateva posturi, ci in sensul sau clasic - referindu-se la o persoana care isi dedica intreaga viata cultivarii valorilor spirituale.

Si Dalai Lama a adaugat: "Dar exista o zicala: «Adevaratele caracteristici ale celui invatat sunt umilinta si disciplina mintala; adevarata caracteristica a celui ce practica meditatia este aceea ca si-a disciplinat mintea, eliberandu-se de emotiile negative.» Noi ne orientam catre aceste perspective – si nu cautam sa dam lovitura sau sa facem minuni." Cu alte cuvinte, adevarata masura a dezvoltarii spirituale este data de modul in care o persoana isi administreaza emotiile suparatoare, cum ar fi mania si gelozia -, si nu de atingerea unor stari elevate in timpul meditatiei sau de manifestarea unor rezultate deosebite in autocontrolul corpului, cum ar fi inhibarea reflexului de tresarire.

Unul dintre beneficiile acestei agende de cercetare ar fi acela de a-i inspira pe oameni sa-si administreze mai bine emotiile distructive, incercand unele dintre aceste metode de educare a mintii. Cand l-am intrebat pe Dalai Lama care era cel mai mare beneficiu pe care spera ca-l va aduce aceasta directie de cercetare, el mi-a raspuns: "Prin antrenarea mintii, oamenii pot deveni mai calmi - mai ales cei care sufera de o instabilitate accentuata. Aceasta este concluzia acestor studii asupra antrenamentului mintal budist. Si acesta este principalul meu scop: eu nu ma gandesc cum sa promovez budismul, ci cum poate contribui traditia budista la bunastarea societatii. Sigur, ca budisti, noi ne rugam tot timpul pentru bunastarea tuturor fiintelor vii. Dar noi suntem doar oameni; cel mai bun lucru pe care il poti face este sa iti antrenezi propria minte."

Intalnirea de la Madison, unde s-au petrecut toate acestea, a fost inspirata de conversatiile care avusesera loc la Dharamsala cu un an in urma. Acolo, multi dintre aceiasi oameni de stiinta au petrecut impreuna cu Dalai Lama cinci zile intense, explorand marea enigma umana: natura emotiilor distructive si ce poate face umanitatea pentru a le combate. Relatarea acelui dialog si a intrebarilor pe care le-a ridicat pentru noi toti va constitui partea principala a istorisirii noastre. Insa inainte de a ajunge la Dharamsala, iata o alta poveste care merita impartasita: saga nespusa a interesului de o viata al lui Dalai Lama pentru stiinta.

Prezentare facuta de Richard J. Davidson in cadrul celei de-a opta Conferinte Minte si Viata la
Dharamsala, in 2000.
Emotii distructive: Cum le putem depasi? (Curtea Veche 2005)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu